Info utile

Informatii utile din domeniul imobiliar

De ce preferă românii să fie proprietari, iar germanii se mulţumesc să fie chiriaşi?

Proprietar sau chirias?

În spatele fiecăreia dintre cele două mentalităţi se ascunde o istorie diferită.

Românii sunt cunoscuţi pentru dorinţa puternică de a deţine (măcar!) o casă. În majoritatea cazurilor, varianta chiriei este considerată o soluţie de compromis şi, preferabil, de cât mai scurtă durată. Potrivit datelor centralizate de Eurostat, Biroul de Statistică al Uniunii Europene (UE), ţara noastră are cei mai mulţi proprietari de locuinţe, respectiv o pondere de 96,6% din totalul populaţiei. La polul opus, în Germania (o ţară luată adesea drept etalon în ceea ce priveşte dezvoltarea economică!), aproape 47% dintre locuitori preferă să locuiască în chirie.

Cum se explică acest paradox? Dincolo de contextul economic desigur diferit al celor două state, totul se reduce, în cele din urmă, la o chestiune de mentalitate. Un mod de a gândi dictat nu atât de mult de specificul naţional al fiecărui popor, cât de istoria sa.

Peste noapte: Stăpân, din chiriaş la stat!

Într-o conferinţă organizată recent de compania dezvoltatoare a ansamblului rezidenţial Flamingo Park, omul de afaceri Dragoş Cincă recunoştea că piaţa autohtonă a chiriilor este una subdezvoltată, iar cea ipotecară se află de-abia la începutul evoluţiei sale. O situaţie ce se datorează, în mare parte, unui fenomen neobişnuit pentru Europa – şi pentru întreaga lume! Este vorba despre împroprietărirea „în masă” a populaţiei, la preţuri modice, după Revoluţie. Dintr-o ţară în care locuinţele (din mediul urban, cel puţin) erau construite de stat şi închiriate apoi către populaţie, România a devenit, peste noapte, un loc în care, datorită existenţei alternativei generalizate, varianta chiriei a devenit, practic, indezirabilă. Deşi în ultimii 25 de ani contextul economic şi cel social s-au schimbat mult, acomodându-se tot mai mult cu „legile” capitalismului, nou-createle aşteptări ale „fericiţilor” de atunci s-au întipărit, măcar prin puterea exemplului, şi asupra tinerelor generaţii. Aşa a luat naştere ceea ce azi numim, poate cu prea multă uşurinţă, „mentalitatea de proprietar a românului”.

Închirierea, cea mai facilă soluţie după război

Altfel stau însă lucrurile în Germania, o ţară cu o istorie cu totul diferită. După cum scrie qz.com, preferinţa pentru chirie a acestui popor îşi „trage” rădăcinile din perioada celui de-al doilea război mondial. La momentul predării sale necondiţionate, în mai 1945, o cincime din stocul locativ al ţării (circa 2,25 milioane de case) era distrus şi alte două milioane de case erau avariate. Un recensământ din 1946 arăta că în viitoarea Germanie de Vest exista un necesar de 5,5 milioane de locuinţe. Economia trecea de asemenea printr-o perioadă extrem de dificilă – de „finanţare” nu putea fi vorba, iar moneda naţională era, practic, lipsită de valoare – astfel încât o metodă obişnuită de achiziţie era trocul (sau schimbul de produse). Într-un asemenea context, a devenit cumva evident că, pentru a satisface nevoia de case, un program guvernamental se impunea ca necesar.

Curând după fondarea Germaniei de Vest, în 1949, a fost promulgată şi prima lege a locuinţelor. Aceasta era menită să impulsioneze construcţia de case care să răspundă nevoilor majorităţii populaţiei – în materie de chirii, suprafeţe şi finisaje. Programul a funcţionat, astfel că, până în 1962, necesarul locativ scăzuse la circa 658.000 de unităţi. Majoritatea noilor case erau disponibile spre închiriere – în principal din cauza cererii scăzute din partea unor potenţiali cumpărători. Într-o piaţă bancară extrem de slabă, instituţiile financiare cereau un avans ridicat pentru împrumuturi ipotecare – bani de care foarte puţini dispuneau.

Finanţarea rămâne greu accesibilă

Jumătate de secol mai târziu, această (relativă) inaccesibilitate a creditelor ipotecare se menţine (în condiţiile unor locuinţe evident mai scumpe decât la noi!). Astfel, o mare parte dintre germani aleg încă varianta chiriei în detrimentul achiziţiei din cauza dificultăţilor întâmpinate în obţinerea unui credit ipotecar, scrie Financial Times, citat de ZF.ro. Avansul minim solicitat de către bănci este de 20%, iar majoritatea împrumuturilor se fac pe termen lung, la dobânzi fixe, ceea ce descurajează specula. Un alt impediment este şi regimul fiscal destul de dur, achiziţiile imobiliare fiind taxate cu peste 5% în majoritatea regiunilor Germaniei. (Spre comparaţie, guvernul din Marea Britanie taxează cu doar 2% achiziţiile imobiliare de peste 125.000 de lire sterline, respectiv 175.000 de euro).

Sursa: imobiliare.ro